Dacă tu nu te iubeşti pe tine, cum vrei să te iubească altcineva? şi Dacă tu nu te iubeşti pe tine, nici pe alţii n-o să-i poţi iubi. sunt două vorbe pe care le-am tot auzit de la oameni interesaţi de dezvoltarea lor personală şi pe care le-am citit de multe ori în mediul on-line sau în cărţi de psihologie. Le-am auzit şi le-am citit şi multă vreme m-au revoltat, căci nu reuşeam deloc să primesc sensul lor.
Dacă tu nu te iubeşti pe tine, cum vrei să te iubească altcineva? şi Dacă tu nu te iubeşti pe tine, nici pe alţii n-o să-i poţi iubi. sunt două vorbe pe care le-am tot auzit de la oameni interesaţi de dezvoltarea lor personală şi pe care le-am citit de multe ori în mediul on-line sau în cărţi de psihologie. Le-am auzit şi le-am citit şi multă vreme m-au revoltat, căci nu reuşeam deloc să primesc sensul lor.
Aveam nişte contraargumente bune sau cel puţin aşa credeam: Adică cum, dacă eu nu mă iubesc, nu-i iubesc nici pe ceilalţi? Ba-i iubesc, chiar îi iubesc şi le arăt! Şi cum vine asta, că dacă eu nu mă iubesc, nici ceilalţi nu mă iubesc? Păi eu, de exemplu, îmi iubesc prietenii chiar dacă ei nu se iubesc.
Până când o persoană dragă mi-a făcut lumină printre gânduri şi mi-a aşezat în suflet, pentru totdeauna, cele două vorbe despre iubire. A fost cam aşa…
– Să le luăm pe rând, zice ea. Dacă tu nu te iubeşti pe tine, nici altcineva nu te va iubi.
– Exact!, zic eu. Nu pricep! Nu pricep şi gata! Ţi-am mai dat exemplul ăsta şi-l repet, eu am o prietenă care nu se iubeşte deloc ea pe ea, dar eu o iubesc, îmi pasă de ea, sunt acolo pentru ea! Deci nu se justifică deloc afirmaţia asta, e stupidă. Şi dacă tu nu te iubeşti, alţii te pot iubi! Clar!
– Spune-mi puţin, ce crede prietena ta despre ea însăşi?, mă întreabă.
– Păi… crede că e urâtă, răspund eu.
– Aşa. Şi tu ce-i zici?
– Eu îi tot spun că e frumoasă! Defectele alea de care tot vorbeşte sunt numai în capul ei. Chiar e frumoasă şi îi tot repet asta!
– Bine. Dar ea te crede?
Am rămas surprinsă. Foarte surprinsă.
– Nu, nu mă crede, zic eu.
– Păi vezi? Acum înţelegi? Dacă ea crede că-i urâtă, poţi să-i spui tu de 1000 de ori că e frumoasă, ea tot nu va crede asta despre ea. La fel e şi cu iubirea. Tu o iubeşti, dar dacă ea nu se iubeşte, nu va simţi niciodată iubirea ta. În adâncul ei, nu crede că o iubeşti, nu simte.
Am tăcut. Am înţeles. Şi pentru prima dată am fost conştientă de toate dăţile în care cei dragi îmi arătau iubire, iar eu, neputincioasă, n-o puteam primi, n-o puteam simţi.
– No bun, să trecem la următoarea. Dacă tu nu te iubeşti, nici pe ceilalţi nu-i poţi iubi, începe ea.
– Da, nici pe asta n-o pot înţelege!, răspund eu.
– Fii atentă! Cum spune Iisus să ne iubim aproapele? Care e porunca iubirii?
– Fii serioasă!, am râs. Ce legătura are religia cu asta?
– Răspunde. Ce zice Iisus?
– Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
– Aha! Deci, CUM să-l iubeşti?!
– Ca pe tine însuţi.
– CA pe tine însuţi, exact. CAAAAA pe tine însuţi! Şi dacă pe tine nu te iubeşti…
Tăcere. Tăcere lungă.
Şi apoi, câteva conştientizări. Dacă eu nu mă iubesc, nu-mi dau voie să simt dragostea celor din jurul meu fiindcă sunt convinsă că nu o merit. Dacă eu nu mă iubesc, nu-i voi iubi nici pe ceilalţi fiindcă atenţia mea va fi mereu îndreptată spre a umple acel gol din mine.
Iubeşte-te pe tine ca să-i poţi iubi pe cei dragi şi ca să-i laşi şi pe ei să te iubească.
Recent Comments